hai la Mall,ca-s reduceri!

Dragi cititori(probabil vreo 2-3 la numar;) am avut o perioada de absenta, insa studentii care trec prin sesiuni imi vor intelege aceasta lipsa de inspiratie. In timpul respectiv am adunat cateva idei dar nu as sti cu care dintre acestea sa incep. In esenta s-a incalzit vine primavara iar in curand se va produce fenomentul de deschilotare, unde toata lumea isi va expume un coltisor de piele, iar strazile si parculetele se vor aglomera din nou.
Apropo ati vazut imbulzeala de la noul Mall, ce salbaticie in tara asta. Nici nu vreau sa mai vorbesc de criza, doar de fenomentul de imbulzeala in general. Eu cred ca acesti oameni simt nevoia sa isi exprime durerea pensiilor si a salariilor mici si atunci simt nevoia imbulzelii si a victimizarii, asta pentru a-si simti durerea cu adevarat... Cat de inapoiati suntem ca civilizatie si aici nu vb doar de faptul ca suntem in Romania, de curand au fost mari reduceri in SUA si s-au omorat miresele pt rochiile de la reduceri... Totusi cred ca acest fenomen este unul de turma ,nevoia simtirii unei apartenente cat si a rivalitatii si a satisfactiei psihologice ca ai achizitionat ceva ce candva era mult mai scump...
Exemplu... vezi o pereche de pantaloni D&G care erau 300 de euro iar acum sunt doar 120...dar nu-ti prea plac....Pai mintea zice : Nene...erau 300. Sa ii iau cine mai stie cand gasesc asa raduceri.
Si de aici cheltuiala banilor pe chestiuni inutile doar pentru ca sunt la reduceri. La noi la reduceri sunt doar gunoaie, adevaratele haine,putine dealtfel, s-au vandut in sezon...si uite asa ne alegem noi si cu bani cheltuiti si cu toala proasta insa cu moralul ridicat!

Un gand

Nu mai putem aprecia frumusul, nu mai stim cum. Viata s-a redus la o pustietate,un desert plin de rutina si de vanturile incertitudinii. Ne este frica sa gandim cu propria constiinta, nu mai putem respire din cauza invaziei la nivel perceptual. Suntem coplesiti de vrafuri de pliante,ademeniti de senzational, murdariti de minciunile pe care am invatat in timp sa le percepem ori ca pe niste adevaruri ori care sporeasc in noi indiferenta. Nu vrem sa mai stim care este durea celui de langa noi, ne pasa, dar nu prea. Ne doare doar propria suferinta si aceea la un nivel superficial, fiind coplesiti de tendintele in moda,de noile masini aparute, de banii sau de pozitiile pe care dorim sa le acaparam in societate. Uitam care este scopul viitei, nu ca am fi alflat de undeva raspunsul. Asta insa nu ne face mai sensibili. Traim dar nu simtim decat egoismul din noi insine. Ne intereseaza doar materialul , propria satisfactie si propriul Eu, triumful social al acestuia. Societea bolnava care este manata de lacomie, invidie, furie, ura iar lupta pentru putere ne devoreaza visele. O putere care ne depaseste si care ne conduce, care ne dicteaza propriul drum fara ca sa stim insa si fara sa ne impotrivim. Alergam spre ceva care este undeva, fara sa stim exact spre unde si spre ce, fara sa avem o cale trasata. Cu toate astea continuam sa mergem, poate asta si este dovata, samanta umanitatii din noi, aceast “nu ma las batut”, acest “vreau sa ma ridic”, speranta. O rasuflare din interirul sufletului care iti ghideaza fiinta. Ceea ce experimentam noi pe lumea asta este un cadou, o sansa dintr-un million si inca cateva milioane de unde raman 46 de cromozomi si brusc devii un instinct , o dorinta,un gand, o entitate, o minute…o speranta!

o zi de 13...ghinion

Astazi am fost sunata pentru a mi se relata o poveste mica pe care simt nevoia sa o transmit mai departe.
De dimineata a sunat telefonul la urgente iar sectia de chirurgie a fost anuntata ca va ajunge o persoana cu arsuri de gradul 1 si 2 in zona genitala plus fund si o mana rupta...
Intrebarea doctorului a fost una fireasca catre pacient. Cum ai reusit sa-ti parlesti ouale de dimineata si sa-ti rupi si mana in acelasi timp? Raspunsul a fost unul interesant.
De dimineata a venit pe la pacientul nostru femeia care spala,matura si uneori mai arunca gunoiul, iar astazi de dimineata gasise in dulapiorul din baie 2 sticlute de spirt dezinfectant expirat...acesta era transparent, femeia noastra practica cu tendinte ecologiste, a varsat alcoolul in closet iar sticlutele din plastic,la reciclat, fara sa mai traga apa. Pacientul nostru, ca orice om, dimineata devreme a simtit o nevoie fireasca, o chemare mai "complicata" a naturii. Am uitat sa specific un detaliu important; pacientul era fumator...
Intrebare simpla, ce face fumatorul cu tigara daca fumeaza pe wc, corect, o arunca in closet. Closetul face Bum... ouale parlite si curul un pic fript...bine,bine dar mana cum ti-ai rupt-o?
Pai....venise ambulanta iar asistentii care l-au carat pe targa l-au intrebat ce i se intamplase, acesta le-a povestit iar unul din ei mai hlizit a scapat targa, oleaca, cat sa cada pacientul de pe ea...si uite asa a inceput ziua cuiva...bine ca nu ai menajera iti spui in mintea ta:))

O tara plina de mistere

Printre postarile care vor urma va voi plimba cu mine prin experientele acestei Romanii frumoase si misterioase...misterioase pentru ca nu stii niciodata unde se termina asfaltul si incepe noroiul, pentru ca nu stii daca ai ajuns la un spital sau este platoul unui film de groaza, misterioasa pentru ca niciodata elevii de a 12 nu stiu sigur ce ii asteapta la bac, pentru ca este un mister unde te vei angaja dupa terminarea facultatii, un mister este si cursul euro, vesnic shimbator, odata cu preturile care cresc pe drojdie. O tara misterioasa pentru ca nu stii niciodata cand poti muri pe trecerea de pietoni, sau cat trebuie sa dai mita si cui pentru diverse servicii care dealtfel intra in atributiile prestatorului. Frumoasa pentru ca aici nu te plictisesti niciodata intr-o calatorie de 5 ore pana pe o distanta de 200 km, esti intr-o permanenta stare euforica, drogat de mirosul de CO2 din capitala. Misterioasa pentru ca niciodata nu stiu unde imi voi parca masina data viitoare sau daca o voi gasi asa cum am lasat-o. O tara cu cativa zeci de kilometri de partie si unul dintre cele mai frumoase si mari lanturi muntoase din europa. O tara cu cativa zeci de kilometri de autostrada si cu mii de kilometri de muntii, campii si tarm. O tara plina de mistere unde guvernele se schimba odata pe luna. Dar totusi.....Tara noastra...

Curvo?!

Astazi vom aborda-o pe Udrea. Este ea abordabila?Iar in cazul in care este, cine o abordeaza? Fustite roz, portacalii si in special violete, par blond, si mult vino-n-coace. Buze inca ne botoxate dar asta e o chestiune de timp, o silueta supla si multa nonsalanta. Dati-mi 10 cuvinte pentru a o descrie pe aceasta diva a politicii. Prea blonda pentru a putea fi femeie politician, prea slaba in haine mult prea mulate care atarna pe figura ei creand valuri in cercurile parlamentare. Detalii, chestiuni insignifiante pe langa atitudinea care darama orice limite, prea indiscreta, plina de biletele semnate de diferiti demnitari si totusi ministru. Plimbari prin nisip, calareala pe cai pe biciclete, si un buget pana nu demult, acum 2, pline de draperii de mii de euro
Udrea, doctor, lector poate profesor universitar intr-un viitor nu prea indepartat, avocat, iar in primul rand, ministru si consilier. O femeie de succes la 30 si de ani, o femeie care stie ce vrea si ce vrea obtine. Cariera dobandita prin munca asidua, prin cunostinte si competente. Daca esti blonda si frumoasa esti blamata. Daca ai avea peste 90 kg, o coafura neangrijita ai mai putea fi aratata cu degetul? Sau oamenii te-ar aprecia petnru ce esti cu adevarat? Este un impediment in cariera aspectul fizic? Nu poti sa le ai pe toate,sau poti?

Caput!

Testarea s-a terminat! Luati-va papusile si plecati, crybabies. Iar cei care au chef de putina realitate sunt invitati sa zaboveasca.De azi tragem linie!

Ultimul monolog cu ea...

Strig si strig, cineva imi rapsunde cu aceeasi voce, bu nu, este ecoul meu, sau poate vocea din gandurile mele, sau nu? Nu mai stiu, sunt singur si astazi singur. Ploua afara si bate vantul dinspre mare, s-a asezat langa mine, iar colturile geamurilor se lovesc de stingiile de lemn ale casei. Nu mai am nici gaz in lampa si varful degetelor imi ies prin ciorapiii cartipiti. Mi s-a pus o pojghita de gheata pe geam.Astazi simt gustul sarat in gura,gustul marii. Marea, marea asta ma inebuneste. Am iesit afara sa respir sa inspir sa pot urla, dar nu am putut ,sunetele ma bulversau iar pescarusii ma deranjau. Nu am putut gandi linistit,asta nu este locul pentru gandurile mele. Am aproape 50 de ani si tot nu am inteles de ce noi? Ma duc sa visez poate te visez pe tine!

Astazi iar rasuna linistea. Se aud incet valurile care se sparg de digul de langa casa mea, de digul unde ieri stateai tu asteptandu-ma privind orizontul. Vezi norii dinspre mare? Sunt plini si grei. Vine furtuna. Nisipul marii iarna este gri, dispare culoarea aurie si devine stins, iar marea are alta stare, parca ar fi un monstru care respira si vrea sa te inghita, isi intinde tentacolele spre tine iar tu ridici picioarele sa nu te prinda. Nu vreau sa ies afara, astazi se implineste un an. Iar aud voci, cred ca a ajuns ecoul la capatul lumii si acum s-a intors inapoi la mine, i-a luat tocmai o zi. Ce mare e pustietatea. Nu stiu ce sa fac, am curatat navodurile si mi-am aranjat instrumentele. Nu vreau sa intorc barca, pentru ce-as face-o? Nu vreau iar tu nu ma poti forta…auzi nu ma poti… Un an, un an. Tu esti? Nu, iar e vocea mea. Ma duc sa ma plimb pe malurile abrupte,sus acolo de unde se vede infinitul de unde, mai tii minte, noi vedeam viitorul. Este locul de unde tu mi-ai ursit zilele, unde ai spus nu, iar apoi da…si apoi iar nu. Ma duc acolo sus, poate te vad,poate apari, macar un pic, de ce nu vrei sa vii? Vreau o clipa, nu e mult, eu ti-am dat o viata. O clipa! Mi-a udat apa inghetata ghetele din piele. Ce pacat, se vor usca in cateva zile. Urc, pare atat de greu urcatul spre abis, inainte era usor, mai tii minte? Urcam eu si in spatele meu intotdeauna erai tu, tot timpul ai fost numai tu. Cateodata eram eu in urma ta, te impingeam inainte usor, punandu-ti mana pe coapse si starangandu-te. Mai tii minte? Uite in sus! Mai am un pic, impinge-ma tu. Cat de mult am parcurs amandoi. Vad orizondul, dar de ce nu mai vad viitorul, e pustiu acolo.

Auzi? Ce e cancerul? E un fel de caracatita? Tii minte cand imi spuneai ca tu cu mine zbori? Eu am invatat sa zbor cu tine! Esti aici? Eu vreau sa zbor…ia-ma de mana!

Iar spumele au inghitit vocea si ecoul nu s-a mai intors.